Notite_Curs_02_Biofizica

Un prefix este un element adăugat la începutul unei unități de măsură pentru a indica un multiplu sau un submultiplu al acesteia.

Extinderea teoriei probabilităţilor de tranziţie la fenomene moleculare, care a evoluat datorită tehnicilor de calcul numeric avansate.

Sunt cele mai slabe forţe intermoleculare, cauzate de prezenţa purtătorilor de sarcină de semn opus în compoziţia atomilor și moleculelor, generând atât forţe de atracţie, cât și de respingere.

Ordinul de mărime al valorii numerice pentru o mărime fizică se definește ca puterea lui 10 implicată în scrierea numărului.

Forţa de atracţie dintre ionii de semn contrar, rezultată din transferul electronilor de la un atom la altul, conform legii lui Coulomb.

Noțiunea de hibridizare a orbitalilor a fost introdusă de Linus Pauling.

Numărul de molecule de apă din imediata proximitate a unui ion.

Legături care se formează între un atom de hidrogen dintr-o legătură covalentă polară și o pereche de electroni neparticipanți ai unui atom electronegativ precum O, N sau F.

Fenomenul prin care undele se împrăștie în jurul obstacolelor, observat în cazul electronilor prin rețele cristaline.

Este distanţa dintre molecule pentru care forţa de atracţie este egală cu cea de respingere, rezultând o forţă intermoleculară zero și cele două molecule aflându-se în echilibru.

Hibridizarea orbitalilor este un proces prin care orbitalii atomici individuali se combină pentru a forma un număr egal de orbitali identici ca formă și energie.

Legături σ sunt legături formate între orbitali atomici, de obicei hibrizi, care țintesc în direcția legăturii. Exemplele includ molecula de apă, unde energia de legătură este de aproximativ 110 kcal/mol.

Fenomenul prin care ionii disociați dintr-un electrolit se înconjoară de molecule de apă atunci când acesta este dizolvat în soluție.

Partea centrală a atomului, care concentrează circa 99,9% din masa totală a acestuia, compus din protoni și neutroni.

Distanța între două vârfuri consecutive ale unei unde, asociată unei particule de impuls p și energie E.

Mărimile scalare sunt caracterizate doar prin valoarea lor numerică, fără a avea o direcție în spațiu, de exemplu temperatura și masa.

Este mărimea fizică ce caracterizează dipolul electric, definit ca produsul sarcinii electrice și distanța dintre cele două sarcini, exprimată în Debye (D).

În formarea moleculei de metan, un orbital de tip s și trei orbitali de tip p se combină pentru a forma patru orbitali hibrizi sp³.

O funcție de undă monoelectronică ce caracterizează distribuția unui electron în atom.

Mai multe particule cu spin semiîntreg nu pot ocupa aceeași stare cuantică.

Anioni monovalenti sunt ioni încărcați negativ care au acceptat un electron, cum ar fi Cl-.

Permitivitatea electrică relativă a apei este foarte mare, de aproximativ 80, ceea ce reduce forța de atracție electrostatică dintre ioni.

Secunda este definită ca durata a 9.192.631.770 perioade ale radiației ce corespunde tranziției între două nivele energetice ale stării fundamentale a atomului de Cesiu 133.

Legături covalente nepolare sunt acele legături în care perechea de electroni pusă în comun se plasează simetric față de atomii ce iau parte la formarea legăturii, formând un nor electronic simetric. Aceste legături se formează între atomi identici, cum ar fi H2, O2, N2.

Un exemplu tipic de structură cristalina formată din cationi și anioni care alternează în reţeaua cristalina, cum ar fi NaCl.

Momentul cinetic intrinsec al particulei, exprimat în unități ale constantei lui Planck reduse.

Orbitalii moleculari sunt formați prin întrepătrunderea orbitalilor atomici individuali în timpul formării legăturii covalente.

Unități obținute din combinarea unităților fundamentale, cum ar fi aria, volumul, densitatea și viteza.

Sunt forţe care apar între molecule, respectiv între atomii nelegaţi prin covalenţe, având o rază de acţiune de ordinul 3 – 4 Å și o energie corespunzătoare de 0,5 – 10 kcal/mol.

Forțele care apar ca urmare a prezenței unor sarcini electrice, incluzând interacțiuni ion-ion, ion-dipol și dipol-dipol.

Se exercită între perechi de sarcini electrice aflate la o distanţă r una de alta și este caracterizată printr-o energie potențială de interacțiune specifică.

Un ion încărcat cu sarcină electrică pozitivă.

Teoria care postulază existența atomilor ca particule imuabile și indivizibile, fundamentată științific la începutul secolului XX.

Particule subatomice cu sarcină electrică pozitivă, care se află în nucleul atomului.

Păturile electronice exterioare incomplete se numesc pătruri de valență, fiind implicate în formarea legăturilor chimice.

Metrul este definit ca lungimea drumului parcurs de lumină în vid, în timp de 1 / 299.792.458 secunde.

Un ansamblu format din două sarcini electrice de semn contrar, situate la o distanţă mică în comparaţie cu distanţa la care este studiat câmpul creat de acestea.

Este dată de produsul scalar dintre câmpul electric și momentul electric dipolar, cu o formulă specifică ce implică unghiul dintre vectori.

Legături π se formează între orbitali atomici nehibrizi, paraleli și perpendiculari pe direcția legăturii. Aceste legături sunt mai slabe, având o energie de 50-70 kcal/mol, și se suprapun de obicei peste o legătură σ, formând legături duble sau triple.

Unități de măsură pentru unghi plan (radianul) și unghi solid (steradianul).

Particule subatomice fără sarcină electrică, care se găsesc în nucleul atomului împreună cu protonii.

Legătura ionică este o interacțiune puternică între ioni de semn contrar, necesită o energie mare pentru a fi ruptă.

Cristalele ionice au duritate accentuată și temperaturi ridicate de topire, cum ar fi clorura de sodiu care se topește la 801 °C.

Kilogramul a fost inițial definit ca fiind masa unui litru de apă aflat la presiune atmosferică normală și temperatura de 3,98 °C.

Factorul de conversie indică echivalența între unitățile de măsură pentru timp, specificând că 1 minut este egal cu 60 de secunde.

Formula care descrie forţa de atracţie dintre sarcinile electrice: F = (1/(4πε)) * (q1 * q2) / r^2, unde q1 și q2 sunt sarcinile electrice, ε este permitivitatea electrică și r este distanţa dintre sarcini.

Un moment generat de moleculele constituite din atomi cu electronegativități diferite, caracterizat prin asimetria norului electronic.

Interacțiunile dintre moleculele de apă și ionii rezultanți din disocierea unui electrolit dizolvat.

Numărul de protoni din nucleul unui atom, care determină identitatea elementului chimic.

Unitatea atomică de masă este definită ca a 12-a parte din masa izotopului 12C, având valoarea 1 u = 1,6605402 × 10 – 27 kg.

Forţele care acţionează între atomii ce compun diferitele molecule, cunoscute și sub numele de legături chimice sau valenţe.

Teoria care înglobează în mod natural dualismul undă-corpuscul într-un formalism matematic, spre deosebire de mecanica clasică.

Lungime - metru (m), masă - kilogram (kg), timp - secundă (s), intensitatea curentului electric - amper (A), temperatură absolută - Kelvin (K), cantitate de substanţă - mol (mol), intensitate luminoasă - candelă (Cd).

Conceptul din mecanica cuantică care afirmă că fiecare particulă are un dublu caracter, atât de corpuscul, cât și de undă.

Unități de măsură selectate prin convenție internațională care servesc drept bază în exprimarea celorlalte unități.

Mărimile vectoriale sunt caracterizate atât prin valoarea numerică, cât și prin orientarea în spațiu, cum ar fi forța, viteza și accelerația.

Teoria atomistă susține că materia este formată din particule mici numite atomi, concepută de filozoful Democrit în anul 460 î.e.n.

Valorile energiei electronului, luând valori întregi, pozitive.

Interacțiunea dintre doi dipoli electrici, caracterizată printr-o energie potențială specifică.

Legătura covalentă se formează prin partajarea electronilor între doi atomi pentru a crea o configurație completă pe ultima pătură.

O mărime fizică ce nu are unitate de măsură se numeşte adimensională.

Poartă denumirea de potenţial Lennard - Jones și este exprimată prin formula U(r) = A/r^12 - B/r^6, unde A și B sunt constante, primul termen fiind atractiv, iar al doilea repulsiv.

Cele trei proprietăți ale unei mărimi vectoriale sunt modulul (valoarea numerică), direcția (dreapta purtătoare) și sensul (săgeata marcată la extremitatea segmentului orientat).

Moleculele de metan (CH₄) se formează prin excitarea atomului de carbon la configurația electronică corespunzătoare și prin punerea în comun a electronilor din cea de-a doua pătură electronică cu electronii atomilor de hidrogen, rezultând patru legături echivalente.

Starea unei particule, specificată printr-un set de numere cuantice.

Cuantifică valorile momentului cinetic orbital, luând valori de la 0 la n-1.

Proiecția pe o direcție dată a vectorului moment cinetic intrinsec, având valori de -1/2 și 1/2.

Legături covalente polare sunt acele legături în care perechea de electroni pusă în comun se plasează mai aproape de atomul mai electronegativ, rezultând un nor electronic asimetric. Aceste legături implică participarea unor atomi diferiți, cum ar fi HCl, H2O, CH4.

Conceptul conform căruia atomii nu pot fi divizați în particule mai mici, dovedit a fi fals în urma cercetărilor științifice.

Catiuni monovalenti sunt ioni încărcați pozitiv care au cedat un electron, cum ar fi Na+.

Un sistem adoptat în 1960 la cea de-a 11-a Conferință Generală de Măsuri și Greutăți, care distinge trei clase de unități de măsură: unități fundamentale, unități derivate și unități suplimentare.